Cele spuse de mai sus(....Sa ma chemi cand iti va fi frig......vocea mea te va incalzi;) mi-au amintit de vara petrecuta printre straini, fara de tine, fara de vocea ta fina si acest chip ce rasuna cu o melodie frumoasa, placuta si plina de viata. Eu doar asta si faceam serile cand mergeam acasa - puneam capul pe geamul autobuzului si zambeam, zambeam si zambeam... Esenta spuselor mele nu e acel zambet ce il aveam, ci motivul zambirii mele, ce ma facea sa zambesc; si ce ar putea fi daca nu gandul la tine! Imi era trist, timpul se masura in zile, saptamani si apoi in luni de cand nu te-am vazut si doar clipele de singuratate mi te aduceau alaturi, prin gand, prin zambet, prin prezenta ta neprezenta...
     Si ce as putea sa mai adau eu? nu stiu... o, nu... eu stiu! un P.S. - as multumi toata divinitatea ca te am, soarta sau alt ceva... dar nu vreau; pentru ca eu vreau doar tie sa iti zic: MULTUMESC!